Treceți la conținutul principal

Iubire iubire....

"A fi îndrăgostit de cineva înseamnă mult mai mult decât a fi stăpânit de un sentiment copleşitor - înseamnă a lua o hotărâre, a face o judecată, a te angaja printr-o promisiune. Dacă dragostea ar fi doar un sentiment nestatornic, n-ar exista nicio bază pentru făgăduinţa de a iubi pe cineva pe toată durata vieţii. Sentimentele vin şi se duc. Cum aş putea promite statornicie dacă m-aş baza numai pe ele, fără să mă biziuesc pe judecata minţii şi pe voinţa caracterului?" (Erich Fromm)
Iubirea o intalnesti greu , atat de greu ca te poti plictisi cautand-o, si multi se complac (mai ales femeile ) in fericirea ocazionala alaturi de un barbat care nu va fi niciodata total al lor. Ai putea compara sentimentul pe care il ai intr-o dimineata insorita cand te trezeste cu saruturi cel cu care aseara ai adormit , fata de momentul in care ridici telefonul sa citesti un mesaj nou de la persoana iubita din departare? Incomparabil , si chiar prostesc sa-ti lasi zilele frumoase sa curga , timp pe care nimeni nu ti-l restituie , asteptand ca totul sa se schimbe , sa locuiesti intr-un final cu acea persoana caruia ti-ai dedicat sufletul.
Oamenii se schimba? Nu! Niciodata cineva trecut de copilarie nu se mai schimba , are caracterul format , temperamentul stabilit si a trecut deja prin iubirea inocenta a copilariei. Dupa aceste momente , fiecare e mai precaut , mai atent , si mai rece cu persoana de langa el , pentru ca stie ca totul se termina intr-un punct.
Iubirea e suficienta intr-o relatie? Nicidecum... Increderea e un ingredient important , pe langa prietenie , ascultare si sex. In mixul de sentimente fiecare e important , chiar daca aceste cantitati se diferentiaza odata cu varsta , o relatie frumoasa nu va exista niciodata daca unul din acestea lipseste. Si-ar fi pacat sa-ti irosesti o viata si-asa scurta pentru lucruri inutile , zile grele si singuratice , in asteptarea printului perfect , care te va dezamagi daca ai norocul sa-ti stea sub acelasi acoperis... Ar fi pacat sa te privesti in oglinda cu un 'print' in brate in timp ce regele iti este la alte servitoare din regat...

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Prea departe

Am primit un mesaj din trecut... De un deceniu trecut. Unde greșeala cu trecutul purtau o conversație... Am înțeles azi ca disperarea indianului e pe departe de a se termina și e o chestiune de timp pana ma va amenință din nou spunându-i prezentului de complicație. Însă nu am de gând sa cedez de aceasta data, fie ce o fi. Nu vreau sa fiu tratata la fel ca și de parizianul trecutului meu. Orice aemintare ar exista, nu ma va îndupleca de aceasta data cât sa mai fac greșeli.. Îmi pare rău de tot ceea ce a fost și ca m-am lăsat dusa de val. Mi-aș dori doar ca prezentul sa ma dorească, măcar uneori cu ardoare, sa ma sărute pe gat și sa ma strângă în brate cu dorința carnala.. Vreau sa fiu dorita, dar nu obsedat. De as avea doar o dorința în lumea pe care o trăiesc ar fi ca printr-o minune, prezentul sa ma vrea la fel de mult ca alții care nu ma vor avea vreodată. Ar fi viata mea perfecta, însă acum, în căutarea perfecțiunii fac greșeli care ma vor putea costa liniștea... E așadar sexul mai ...

Arhitectura unui exil interior

Mă numesc Jolanda...  și trăiesc la granița dintre o precizie chirurgicală și o tăcere asurzitoare. ​De profesie sunt inginer de facilități critice – un titlu care sună ironic într-o lume în care singura facilitate cu adevărat critică, gândirea, se află în pragul colapsului. În fiecare zi, gestionez infrastructuri complexe și sisteme care nu au voie să dea greș, în timp ce totul în jurul meu pare să se prăbușească sub greutatea unei mediocrități triumfătoare. ​M-am săturat. M-am săturat de o lume care a devenit mai limitată și mai previzibilă decât ecranul unui telefon. Trăim într-o eră î n care tehnologia evoluează exponențial, în timp ce spiritul uman involuează spre grotesc. Este o epocă a deformităților, unde masele se amuză de urâțenia intelectuală și fizică, ridicând prostia la rang de spectacol, în timp ce profunzimea este privită cu suspiciune sau, mai rău, cu indiferență. ​În acest peisaj arid, a fi inteligent a devenit un blestem, o formă de nebunie solitară. Comunicar...

Oamenii‑Anotimpuri

Există un tip de liniște care se așază peste orașe exact când semafoarele încep să clipească mai des ca niște metronome obosite: o liniște care nu are nevoie de noapte ca să se facă simțită. E liniștea care se insinuează între două notificări, între două „am înțeles” și un „revin eu”, între un salut și ușa care se închide. În această liniște se coace, fără spectacol, singurătatea modernă: nu a celui izolat, ci a celui care trăiește în apropierea tuturor și în atingerea nimănui. Ne trezim din ce în ce mai des cu un fel de oboseală lucidă: corpul își face datoria, mintea bifurcă liste, dar undeva, într-un loc greu de numit, ceva încetinește. Nu e o tristețe stridentă, ci o uzură fină. Nu ține de vârstă, deși îi împrumută limbajul. Așa apare îmbătrânirea înainte de vreme: nu în riduri, ci în rezoluții emoționale coborâte, în viteze de reîncălzire tot mai mici, în ezitarea de a spune „îmi pasă” fără plasă de siguranță. Mă gândesc lucid la aceste lucruri intre monitoare... Există un spațiu...