Licoare mea neagra se imputineaza in pahar. Pe cat de toxica pe atat de dulce. Pe cat de mult ma distruge pe atat de mult vreau sa-i simt gustul , sa-mi alunece-ntre buze , sa-mi ude corpul pe interior pana la destinatie.
E aceeasi senzatie pe care o simt cand ma gandesc la el. Negru , rau , rece , inuman... Si totusi ceva ce a fost o parte din mine timp de o decada. Completarea mea cu fiecare rautate de-a lui , razbunarile care-mi curgeau prin vene si sclipirea din ochi pe care doar eu o inteleg pana si acum. Nu-i mai vad ochii , nu-i mai simt mirosul , nu-l mai pot atinge , doar auzi in zile cand zidul lui se prabuseste. Stiu ca ii e dor , stiu ca mi-ar recunoaste vocea din miliarde de oameni , si mirosul din sutele de arome , atingerea chiar si de ar fi orb... Dar viata mea a plecat din acea intersectia cu bolidul albastru in timp ce el a alergat cu cea alba departe de mine in directia opusa. Mi-e greu , mi-e dor , mi-e frica. De tot ce-a fost , de ce va urma , de sentimentele care se impart stupid la doua persoane diferite in moduri diametral opuse. Si nu vorbesc de ura , ci iubire. Cum poti imparti iubrea in doi? Urasc ceea ce simt , la fel cum stiu ca-mi distrug o mare parte din viata doar pentru ca imi pasa de cei care m-au distrus. Nu vreau eu insami sa ranesc , cum as putea sa omor sufletul celui care m-a primit in casa si viata lui atunci cand nu aveam pe nimeni. Ma uit la el in timp ce doarme si spera sa-i apartin. Dar eu nu apartin nimanui si nici nu as putea vreodata. Il iubesc pe cel ce m-a distrus , il iubesc pe cel ce moare si la fel si pe cel care-mi distruge diminetiile. Il iubesc pe cel care mi-a ascultat parerile , certurile si mi-a sifonat cearceafurile ani de-a randul , dar cel mai rau e ca nu ma iubesc pe mine intr-atat incat sa-mi creez singura drumul. Stiu ca orice decizie as lua imi ranesc prezentul sau viitorul , asadar singura sansa ar fi sa fug departe de tot , ceea ce m-ar transforma intr-un om las fara scrupule caci la urma urmei as distruge totul si n-as mai avea decat viitor. Cum poti avea un viitor fara trecut? Nu stiu..dar stiu ca nu vreau nici trecut , nici prezent nici viitor. As vrea sa scap de gandurile astea , de tot ce ma inconjoara , de ziua cand va trebui sa zambesc mecanic , de sentimentele ce vor urma .
Stiu ca vrea sa ma uite , sa ma scoata din trecutul lui , din amintirea ce i-o bantui si sper sa reuseasca daca asta e ceea ce il va face fericit. Sunt cel mai demonic inger al lui , si-asta il va sfasia intreaga viata , fie ca sunt a altuia sau nu mai sunt deloc... Insa numeste-o egoism , dar cu leul din pat... am nevoie de trecut sa pot fi eu , atatea dimineti cate mi-au ramas de trait , pentru ca doar asa pot fi un intreg cu un motiv de-a continua lupta asta impotriva lumii intregi...
Un prieten vede tristetea din ochii tai, in timp ce ceilalti se lasa pacaliti de zambetul tau.
E aceeasi senzatie pe care o simt cand ma gandesc la el. Negru , rau , rece , inuman... Si totusi ceva ce a fost o parte din mine timp de o decada. Completarea mea cu fiecare rautate de-a lui , razbunarile care-mi curgeau prin vene si sclipirea din ochi pe care doar eu o inteleg pana si acum. Nu-i mai vad ochii , nu-i mai simt mirosul , nu-l mai pot atinge , doar auzi in zile cand zidul lui se prabuseste. Stiu ca ii e dor , stiu ca mi-ar recunoaste vocea din miliarde de oameni , si mirosul din sutele de arome , atingerea chiar si de ar fi orb... Dar viata mea a plecat din acea intersectia cu bolidul albastru in timp ce el a alergat cu cea alba departe de mine in directia opusa. Mi-e greu , mi-e dor , mi-e frica. De tot ce-a fost , de ce va urma , de sentimentele care se impart stupid la doua persoane diferite in moduri diametral opuse. Si nu vorbesc de ura , ci iubire. Cum poti imparti iubrea in doi? Urasc ceea ce simt , la fel cum stiu ca-mi distrug o mare parte din viata doar pentru ca imi pasa de cei care m-au distrus. Nu vreau eu insami sa ranesc , cum as putea sa omor sufletul celui care m-a primit in casa si viata lui atunci cand nu aveam pe nimeni. Ma uit la el in timp ce doarme si spera sa-i apartin. Dar eu nu apartin nimanui si nici nu as putea vreodata. Il iubesc pe cel ce m-a distrus , il iubesc pe cel ce moare si la fel si pe cel care-mi distruge diminetiile. Il iubesc pe cel care mi-a ascultat parerile , certurile si mi-a sifonat cearceafurile ani de-a randul , dar cel mai rau e ca nu ma iubesc pe mine intr-atat incat sa-mi creez singura drumul. Stiu ca orice decizie as lua imi ranesc prezentul sau viitorul , asadar singura sansa ar fi sa fug departe de tot , ceea ce m-ar transforma intr-un om las fara scrupule caci la urma urmei as distruge totul si n-as mai avea decat viitor. Cum poti avea un viitor fara trecut? Nu stiu..dar stiu ca nu vreau nici trecut , nici prezent nici viitor. As vrea sa scap de gandurile astea , de tot ce ma inconjoara , de ziua cand va trebui sa zambesc mecanic , de sentimentele ce vor urma .
Stiu ca vrea sa ma uite , sa ma scoata din trecutul lui , din amintirea ce i-o bantui si sper sa reuseasca daca asta e ceea ce il va face fericit. Sunt cel mai demonic inger al lui , si-asta il va sfasia intreaga viata , fie ca sunt a altuia sau nu mai sunt deloc... Insa numeste-o egoism , dar cu leul din pat... am nevoie de trecut sa pot fi eu , atatea dimineti cate mi-au ramas de trait , pentru ca doar asa pot fi un intreg cu un motiv de-a continua lupta asta impotriva lumii intregi...
Un prieten vede tristetea din ochii tai, in timp ce ceilalti se lasa pacaliti de zambetul tau.
Comentarii
Trimiteți un comentariu