Treceți la conținutul principal

2013

Cateva ore... Iar coform anului voi avea 24 de ani. N-am observat nici o clipa ca a trecut o primavara in care tata a inceput sa aibe probleme de sanatate  , o vara in care nu am avut timp nici sa respir , o toamna in care am inceput sa am eu probleme de santatate ( ca doar nu il las singur pe tata )  , si o iarna care  a trecut atat de rapid pe langa mine incat nu-mi vine sa cred ca in mai putin de 8 ore va fi 2014.
Ma bucur de faptul ca trece acest 2013 si suntem toti in viata , dupa toate problemele cu care am fost solicitati , as vrea sa am certitudinea ca asa va fi si sfarsitul anului viitor , insa cu tot ceea ce simt nu pot garanta asta.
In retrospectiva totusi , daca inceputul acestui an mi-a redat prezenta primei mele iubiri , restul anului a disparut fara urma , chiar atunci cand aveam nevoia cea mai mare de o vorba buna. E groaznic sa ai certitudinea ca mori in chinuri daca nu faci ceva cu viata ta , iar boala e mai bine de jumatate parte a mintii , care ar fi avut atata nevoie de o vorba din partea celui cu care mi-am impartit viata mai bine de 8-9 ani...  Dar orice lucru rau are si partea sa buna. Anii de liceu n-au fost in zadar , iar o parte din cei cu care tineam legatura mi-au devenit prieteni mai buni decat au fost vreodata altii. Le multumesc ca mi-au fost si imi sutn alaturi , la fel si celui cu care-mi impart viata de cativa ani buni , si altor oameni care imi sunt alaturi , trup si suflet. Am sa incerc ... sa traiesc la fel de bine si in anul care vine. Va doresc un an bun.. si sa nu regretati nimic din ceea ce nu se intampla.. Daca nu se intampla , n-a fost sa fie..
Sper sa nu fie ultimul lucru pe care-l scriu si pe care-l vor citi cei care raman...Dar totusi... Va multumesc pentru tot.. Ramas bun . 2013!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Prea departe

Am primit un mesaj din trecut... De un deceniu trecut. Unde greșeala cu trecutul purtau o conversație... Am înțeles azi ca disperarea indianului e pe departe de a se termina și e o chestiune de timp pana ma va amenință din nou spunându-i prezentului de complicație. Însă nu am de gând sa cedez de aceasta data, fie ce o fi. Nu vreau sa fiu tratata la fel ca și de parizianul trecutului meu. Orice aemintare ar exista, nu ma va îndupleca de aceasta data cât sa mai fac greșeli.. Îmi pare rău de tot ceea ce a fost și ca m-am lăsat dusa de val. Mi-aș dori doar ca prezentul sa ma dorească, măcar uneori cu ardoare, sa ma sărute pe gat și sa ma strângă în brate cu dorința carnala.. Vreau sa fiu dorita, dar nu obsedat. De as avea doar o dorința în lumea pe care o trăiesc ar fi ca printr-o minune, prezentul sa ma vrea la fel de mult ca alții care nu ma vor avea vreodată. Ar fi viata mea perfecta, însă acum, în căutarea perfecțiunii fac greșeli care ma vor putea costa liniștea... E așadar sexul mai ...

Arhitectura unui exil interior

Mă numesc Jolanda...  și trăiesc la granița dintre o precizie chirurgicală și o tăcere asurzitoare. ​De profesie sunt inginer de facilități critice – un titlu care sună ironic într-o lume în care singura facilitate cu adevărat critică, gândirea, se află în pragul colapsului. În fiecare zi, gestionez infrastructuri complexe și sisteme care nu au voie să dea greș, în timp ce totul în jurul meu pare să se prăbușească sub greutatea unei mediocrități triumfătoare. ​M-am săturat. M-am săturat de o lume care a devenit mai limitată și mai previzibilă decât ecranul unui telefon. Trăim într-o eră î n care tehnologia evoluează exponențial, în timp ce spiritul uman involuează spre grotesc. Este o epocă a deformităților, unde masele se amuză de urâțenia intelectuală și fizică, ridicând prostia la rang de spectacol, în timp ce profunzimea este privită cu suspiciune sau, mai rău, cu indiferență. ​În acest peisaj arid, a fi inteligent a devenit un blestem, o formă de nebunie solitară. Comunicar...

Nu e sfarsitull!

Am vina mea si stiu.. Aceea de-a fi femeie Am obosit sa iert oameni pe voiam sa-i calc in picioare cu cruzime M-am plictisit sa lupt fara sens Si cu toate astea sa fiu perfecta-n ochii lor insa tot fara continut in ochii lui. Am termninat cu amintiri si regrete , cu-ncercari fara cusur Nu vreau sa fug de tot ce m-a ranit vreodata Raneste-mi tot ce mai exista , ca e prea putin ramas Stiam ca va veni o vreme care-mi va umple paharul tau ciobit Si-mi voi taia venele sa-mi curgi din ele pana la sfarsit Azi a fost prima zi in care-am mers in maini Si-am calcat cerul in picioare... Inspir nisip acum... Integritate si suspans Caci aerul ce-l aveam in piept avea tendinta stranie sa-si schimbe culoarea La fel ca tine cum te-ai schimbat in otrava si-n mostrii Nu esti tu de vina, drumul meu a fost mereu neclar Ori eu aveam nevoie de lentile , caci n-am vazut viata alaturi de-a ta Si-am incercat totusi sa-nvat sa devin un mostru cu silueta feminina Care sa te-atraga si-atunci...