Draga mea!

Nu vreau vreodata copii! In nici un caz vreun scancet tampit nu am nevoie sa imi invadeze spatiul. Ador linistea. O iubesc de cand am invatat sa vorbesc si mai ales sa am parte de scenele frumoase de familie unde invatai totul despre handicapati, idioti , chiori , analfabeti dar mai ales despre faptul ca toate femeile sunt curve si toti barbatii sunt la fel. Discutiile de mama-fiica au fost mereu adorabile, si pline de intelegere. Astfel intr-o zi frumoasa de iarna, am descoperit eu dupa lungile pareri ca devin femeie. Si ce s-a mai bucurat mama, la vreo un an dupa data respectiva cand a aflat si ea ca in casa nu mai exista fetite ci apartamentul era de-acum locuit de 2 femei, in care una invata cum sa devina un fel de femme fatalle. A reusit? Oare... sa ne gandim. In ochii lor tot drogata si beata este mereu, iar bulevardul nu ii mai ofera domiciliu atata vreme cat nu va avea un nume de familie mai respectabil si un salar mai de cateva sute bune de euro cel putin. Hmmm... si cat de handicapata am devenit si sunt pe zi ce trece tot mai mult si ador asta.. Imi place sa port adidashii astia negrii si rupti in amintirea lucrurilor placute. Si ma pis pe ea viata cu amintirea ta cu tot. Imi ceri mie sa fiu om cand tu m-ai invatat sa fiu un animal salbatic , fara inima care ataca in stanga si in dreapta. Ma fut in tot ce crezi ca nu voi face. Prefer sa mor, ori sa plec pe bulevarde straine in asteptarea unui loc mai bun de a trai. Nu imi pasa ca ma crezi cel mai rau copil care s-a maturizat prost.
 Sa te intreb ceva draga mea... Cum pwla mea vrei stabilitate, liniste si respect cand tu m-ai crescut in nervi, ochi bolborositi si cuvinte jignitoare? Si inca ceva... da, beau ...si ador asta. Ador sa imi simt alcoolul care-mi unge gatul in lipsa sufletului meu ne uns de iubirea ta parentala. Ma duc sa beau... paharul meu de Martini... la locul meu de liniste, vorbind singura si sperand ca viata mea sa te uite de tot... si tu sa uiti de mine! Adio...