La distanță de timp

Au trecut aproape douăzeci de ani și m-am întors, pentru prima dată, fără grabă, la ce a fost între noi. Intr-un schimb de noapte privind rasaritul de pe geamul din stanga , asteptand sa plec , sa dorm, sa revin la monoton. DAr pentru cateva clipe m-am intors... Nu ca să repar, nu ca să cer explicații și nici ca să schimb ceva. Doar ca să înțeleg fără să mai doară. Atunci credeam că trebuie să explic tot, să simt tot, să duc totul până la capăt. Credeam că intensitatea ține loc de adevăr și că dacă rămân suficient, lucrurile se vor așeza. Azi știu că nu a fost despre lipsă de iubire, ci despre diferență. Nu ai fost „prea mult”. Nu am fost "dramatică”. Nu ai fost „victimă”. Am fost doi oameni care vorbeau limbi emoționale diferite, în momente diferite de maturizare. Eu încercam să rămân deschisă. Tu învățai să te închizi... Niciuna dintre aceste poziții nu era greșită. Doar incompatibile. Tu aveai nevoie de control, de limite clare, de ziduri care să te țină în siguranță. Eu aveam nevoie de prezență, de continuitate, de confirmare.Dar mai presus de orice , de liniste. Tu aveai liniste, in jur, in viata, in casa.. Tu ai învățat să supraviețuiești retrăgându-te. Eu am învățat, mult mai târziu, că nu trebuie să rămân acolo unde trebuie să mă explic ca să exist. Am confundat atunci iubirea cu efortul și vinovăția cu responsabilitatea. Am crezut că dacă stau, dacă tac, dacă iert, dacă mă micșorez, lucrurile vor funcționa. Azi știu că unele plecări nu sunt abandon, ci singura formă de integritate. Nu te mai privesc prin ce am pierdut. Te privesc prin ce am învățat. Și ce am învățat e că oamenii nu se întâlnesc doar în timp, ci și în capacitatea lor de a rămâne deschiși unul față de celălalt. Noi nu am fost acolo în același moment. Si a durut... Si doare... DAr nu scriu asta ca să închid o rană — s-a închis singură, demult. Scriu ca să așez lucrurile la locul lor real. Ce a fost a fost important, dar nu definitoriu. A fost o etapă, nu un verdict. Astăzi nu mai caut confirmare în amintiri și nici dreptate în explicații. Știu cine am fost atunci și știu cine sunt acum. Și între ele nu e rușine, ci evoluție. Îți doresc iubire si masinile parcate in liniște, pe acelasi drum intr-o alta viata... Îți doresc sa ne ramanem in amintiri... Si pace... Eu am găsit-o.